Invatamantul romanesc, din perspectiva pietei 

Februarie 2010 

Cred ca invatamantul romanesc „de traditie” nu mai exista. L-au omorat tranzitia perpetua, cei „20 de ani +” prorociti de Silviu Brucan, dispretul deghizat in rectificari bugetare si deconectarea iresponsabila de la realitatile pietei.

Prin natura profesiei, atat in activitatea de consultanta, cat si in aceea de training, intalnesc si discut cu mii de oameni, mare parte dintre ei proaspat absolventi de invatamant universitar si post. Nu o sa socheze pe niciunul dintre cititorii dumneavoastra, cred, ceea ce urmeaza sa spun: 70-80% dintre interlocutorii mei nu sunt in stare sa sustina o discutie argumentata. Pe niciun subiect. Si nu ma refer aici la dezbateri savante despre romantismul german – ci la chestiuni strans legate de directia pe care o ia viata profesionala a fiecaruia, de rolul si puterea de a misca lucrurile pe care fiecare trebuie sa si le cunoasca.

Cred ca trebuie sa lasam deoparte orgoliile afundate in nostalgia vremurilor cand aveam olimpici internationali si sa redefinim misiunea sistemului educational. Cum se spune in trainingurile de planificare strategica de pretutindeni, nu exista actiuni si masuri coerente fara obiective si scopuri clar definite, iar acestea din urma trebuie derivate logic din „misiunea organizatiei”. Alinierea la un sistem de valori simplu si inchegat este de asemenea o conditie sine qua non pentru reusita unei companii. Invatamantul romanesc trebuie gestionat ca o companie, ca o imensa organizatie strategica, menita sa produca plusvaloare.

Dat-fiind ca aceasta nu se intampla inca, dat-fiind ca educatia din Romania nu este nici orientata spre nevoile pietei muncii, nici spre vreun ideal clasic al formarii, „cineva” trebuie sa raspunda imperativelor angajatorilor de a avea indivizi constienti, capabili si informati – sau macar bine directionati. Acesti cineva sunt companiile de training si consultanta.

Noi, consultantii, suntem cei care ar trebui sa identificam si sa utilizam la maxim potentialul de cunostinte si energii intelectuale din companii, in folosul acestora – sugerand directii de dezvoltare sau diagnosticand procese. In schimb, suntem adesea pusi in situatia de a face o adevarata munca de apostolat: abc-ul comunicarii interpersonale la locul de munca, abc-ul managementului oamenilor, s.a.m.d.

Nu ma plang – sa nu fiu inteles gresit – asta inseamna pur si simplu ca, in consultanta si training, va fi „de munca” intens in Romania inca cel putin 10 ani. Demersul ar fi insa cu mult mai coerent daca reprezentantii mediului de afaceri si mai-marii educatiei nationale ar trece impreuna prin procesul descris anterior.

Dan Carciumaru